De la turiţa mare (agrimonia eupatoria), în scop terapeutic se folosesc doar părţile aeriene, în special frunzele şi inflorescenţele culese în timpul înfloririi. Are un miros slab, gust amărui, astringent, proprietăţi astringente datorită taninurilor şi stimulente ale apetitului şi secreţiilor gastrointestinale datorită substanţelor amare. Este indicată la afecţiuni cronice stomacale şi ca eupeptic amar, conţinutul ridicat de tanin asigurând o bună acţiune antidiareică, deşi are şi însuşirea de a reduce inflamaţiile mucoaselor.
Principiile active ale plantei sunt în special coleretice şi colagoge, stimulând eliminarea bilei în intestin şi favorizând secreţia bilei de către celulele hepatice. Ceaiul din turiţă mare stimulează contracţia vezicii biliare, descompune calculii biliari şi reface celulele hepatice distruse de ciroză. Este recomandat pentru vindecarea litiazei biliare, decongestionarea ficatului şi a vezicii biliare şi tratarea cirozei hepatice. La afecţiunile hepatice turiţa mare este mai blândă ca acţiune decât rostopasca, drenând ficatul şi ajutând la regenerarea sa. Se recomandă un amestec de câte 100 g de turiţă mare, drăgaică şi vinariţă, care se prepară sub formă de infuzie (câte o linguriţă de amestec la cană) şi se bea zilnic, dimineaţa, pe stomacul gol, câte o cană, iar în restul zilei se beau încă două căni.
Acţiune farmacologică: coleretic-colagog şi decongestiv hepatic; astringent; tonic-amar; diuretic-depurativ; antiseptic; antidiareic, alergii, hipoglicemiant.
